Încercarea metalasticelor suspensiei primare

Descriere funcțională

Standul este destinat determinării caracteristicii forță-deformare (F-S), pe direcția verticală, pentru metalasticele din componența suspensiei primare a VF, cu trei și cu cinci pachete de cauciuc.

Standul este constituit dintr-un cadru în formă de U în care este prins metalasticul în condiții asemănătoare prinderii pe boghiu. Partea culisantă a metalasticului, care în montajul original este prinsă de lagărul osiei, este fixată de un cărucior culisant vertical care se poate deplasa fără frecare pe două șine de ghidare.

Forța de apăsare este realizată prin intermediul unui cilindru hidraulic de înaltă precizie, Enerpac, tip RC1510, cu următoarele caracteristici: cursa maximă 254 mm, forța maximă 150 kN, presiunea maximă 700 bar, suprafața efectivă a cilindrului 20.3 cm2.

Între cărucior și pistonul cilindrului este intercalat un traductor de forță, HBM – S9M-50kN.

Cursa verticală a metalasticelor este măsurată cu un traductor liniar de cursă, HBM, tip W200.

Pentru determinarea caracteristicii forță-deformare, domeniul nominal de forță este împărțit în 5 subdomenii, în intervalul 0…Fn, rezultând 5 forțe de încercare.

Încercarea propriu-zisă constă din aplicarea a trei secvențe de câte 5 trepte de forță: 0; 1/5Fn; 2/5Fn; 3/5Fn; 4/5Fn; Fn; 0. Pe fiecare treaptă

de forță, sarcina este menținută constant pe o durată de 10s. Pentru fiecare ciclu de încărcare se

înregistrează forța de apăsare și cursa.

Din reprezentarea în coordonate forță–deformare, se determină constanta elastică, k, a metalasticelor, aceasta servind la înperecherea aceatora, în vederea obținerii unei distribuții cât mai uniforme a sarcinii pe rama de boghiu.